PRIVIND SPRE ALPI. FOTOGRAFIE MONTANĂ DIN PIEMONT • 1870-1940

16174853_775967699246490_7949961132381685062_n

În perioada 25 ianuarie – 25 martie 2017, Casa Sfatului din Brașov găzduiește expoziția Privind spre Alpi. Fotografie montană din Piemont (1870-1940).
Este prima expoziție de fotografie montană istorică din Italia prezentată în România. Producătorii expoziției sunt Muzeul Național al Muntelui din Torino și Muzeul Județean de Istorie Brașov, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din România și Alpin Film Festival.

Expoziția conține 40 de fotografii istorice cu un puternic caracter evocativ, alese din Fototeca Centrului de Documentare Museomontagna, imagini care vorbesc de la sine, povestind întâmplări, situații și schimbări, din anii 70 ai secolului al XIX-lea până în anii 40 ai secolului al XX-lea.

,,După ce a sărbătorit Centenarul Vânătorilor de Munte din România, Muzeul Județean de Istorie Brașov a intrat în zona ,,civilă” a istoriei cuceririi munților prin Istoria în alb, expoziția dedicată sărbătorilor de iarnă, și a început anul privind spre munții Piemontului. Europa ar fi mai săracă fără oamenii care iubesc muntele. Colaborarea cu Muzeul Național al Muntelui reprezintă pentru muzeul nostru un îndemn fermecător de a integra istoria Brașovului în civilizația europeană a muntelui”. (Nicolae Pepene, manager Muzeul Județean de Istorie Brașov).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *