24 – 28 octombrie 2017, Workshop, Ungaria, Dunaujvaros

La atelierul de cinci zile (24 – 28 octombrie) au participat 16 reprezentanți ai echipelor Orașelor Stalin partenere (3 din Albania, 4 din Bulgaria, 5 din România și 4 din Polonia), iar numărul participanților maghiari a fost diferit, în funcție de activități.

În organizarea atelierului, Universitatea Dunaújváros a pus un accent deosebit pe prezentarea amintirilor victimelor regimurilor totalitare, pe prezentarea construcției orașului Stalin și prezentarea patrimoniului național și cultural maghiar.

Workshop-ul a început cu o zi tematică la Universitatea din Dunaújváros. Sub forma unei mese rotunde, directorul adjunct al National Remembrance Committee (NEB) a făcut o prezentare generală a condițiilor politice, economice și sociale ale Ungariei anilor ’50. Prezentarea a fost urmată de alte expuneri realizate de experți locali privind construcția orașului, educația și identitatea.

Încă din prima zi a atelierului, invitații străini au participat la un tur al obiectivelor comuniste ale orașului, condus de arhitectul principalul al orașului Dunaújváros. A fost prezentat stilul realismului socialist, stilul unic de construcție al orașului.

În aceiași zi a avut loc o vizită de lucru la Muzeul Intercisa, pentru prezentarea artefactele staliniste, dar și a reperelor arheologice ale istoriei orașului.  

A doua zi a atelierului a început cu o conferință de presă în care au fost prezentate rezultatele proiectului și au fost subliniate cele mai importante evenimente din programul workshopului organizat la Dunaújváros.

Prima parte a zilei a fost dedicată unei dezbateri publice în care localnicii din Dunaújváros au fost implicați activ. În timpul acestei dezbateri, cetățeni ai orașului Stalin au putut să-și împărtășească experiența personală cu generația tânără și cu participanții străini. La această dezbatere a fost prezentă o audiență de peste 100 de persoane. 4 cetățeni vârstnici au vorbit despre viața din perioada stalinistă, despre construirea orașului și despre schimbarea regimului politic.

Dezbaterea publică a fost urmată de deschiderea expoziției organizate în cadrul proiectului european de către Universitatea din Dunaújváros. Expoziția conține aproape 100 de artefacte staliniste, fotografii, cupe, obiecte, scrieri politice etc., care au fost oferite organizatorilor de către cetățeni locali și Muzeul Intercisa.

După-amiaza celei de-a doua zi de workshop a fost dedicată unei vizite de studiu la oțelăria Dunai Vasmű, simbol al orașului, motiv pentru care a fost construit orașul Stalin, combinat industrial care încă funcționează și astăzi. Vizita a fost urmată de un tur al campusului Universității Dunaújváros în care au fost  prezentate infrastructura și inovațiile de cercetare ale Universității.

Ultima zi de lucru a fost dedicată unei vizite tematice la Casa Terorii din Budapesta, muzeu care funcționează ca memorial al victimelor regimurilor dictatoriale din istoria recentă a Ungariei. Vizita de la Budapesta s-a încheiat cu un tur al Parlamentului maghiar.

La organizarea vizitelor și a tururilor ghidate au participat 10 specialiști.

 

Mai multe informaţii pe uniduna.hu , here şi here

Comments are closed