Expoziția proiectului ,,Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești” este un demers cultural care își propune să promoveze frumusețea și bogăția tradițiilor și artei populare românești, plecând de la mândria și pasiunea cu care Regina Maria a promovat aceste valori culturale autentice atât prin activitatea sa politică, cât și prin opera culturală.
Discursul expozițional realizat de istoricul Nicolae Pepene este axat pe imagini de arhivă cu principesa moștenitoare / regina Maria a României în costum popular, fotografiată în reședințele sale de la Bicaz, Bran, Cotroceni sau Peleș. Sunt prezentate imagini din perioada 1893 – 1936, însoțite de texte explicative și citate din opera suveranei. Expoziția mai cuprinde și o selecție de imagini din ilustrația cărților pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiționale românești și a obiectelor împodobite cu motive populare.
Expoziția ,,Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești” a fost lansată în anul 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului României Mari, fiind prezentată la Muzeul Național Cotroceni și, sub formă outdoor, în Piața Unirii din Oradea, în Piața Unirii din Râșnov, Piața Sfatului din Brașov și la Muzeul Național Bran. Apoi, expoziția a fost prezentată la Iași, în zona pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, și la Timișoara, în Iulius Mall, în anul 2019, și la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în anul 2020.
La nivel internațional, expoziția ,,Regina Maria, ambasador irezistibil al istorie și artei populare românești” a fost prezentată la Washington DC, la United States Institute of Peace, în cadrul Alianţa Gala Awards 2018; la Bruxelles, în sediul principal al Consiliului UE și al Secretariatului General al Consiliului Europei (clădirea ,,Justus Lipsius”), cu ocazia evenimentului „Ziua porților deschise” la instituțiile europene din Bruxelles, în 2019; la Paris, în sediul Ambasadei României din Franța, în cadrul Festivalului ,,Din dragoste pentru frumos”, organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, pe 13 octombrie 2019 (la eveniment au participat MS Margareta, Custodele Coroanei României, și Principele Radu al României).
De asemenea, expoziția a mai fost itinerată în Irlanda, la Dublin, în Canada, la Montreal și Quebec, în 2018; în Statele Unite ale Americii, la Philadelphia, Chicago și St. Paul (Minnesota), în 2019 și la Maryhill Museum of Art, în 2020.
Expoziția ,,Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești” este realizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov, împreună cu Asociația Forums, și este itinerată în Republica Moldova cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, al Asociației Tinerilor Basarabeni și al Consiliului Județean Brașov. Prezentarea la Chișinău a expoziției dedicate Reginei României Mari este prilejuită de sărbătorirea a 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România în 1918, fiind o activitate culturală inițiată de Asociația Tinerilor Basarabeni.
Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în perioada 23 martie – 30 aprilie 2023.