Muzeul Judetean de Istorie Brasov – Festivalul Promenadelor Brasovului.
Festivalul Promenadelor Brasovului a debutat cu succes, ziua de sâmbătă culminând prin concertul finalistelor Wacken Metal Battle România, susținut în fața a sute de persoane, la Promenada de Sub Tâmpa.
Ne bucurăm că ați venit în număr atât de mare să redescoperiți vechile Promenade ale Brașovului din prisma unei noi mentalități, aceea a promenadei contemporane.
Vă pregătim numeroase alte evenimente în următoarele zile, până sâmbătă, 22 iulie, când vom încheia Festivalul printr-un nou concert de amploare.
Programul complet, aici:
https://www.facebook.com/notes/festivalul-promenadelor-brasovului/festivalul-promenadelor-bra%C8%99ovului-program/621379801404281/
Festivalul Promenadelor Brasovului – albumul Concert E-an-na, Guerrillas, Saddayah, Divided By Perception — cu Wacken Metal Battle Romania şi Divided By Perception.
Aseară, la Promenada de Sub Tâmpa, 4 dintre cele mai apreciate trupe de metal underground au electrizat atmosfera printr-un concert legendar în fața unui public entuziast de sute de persoane (cifra neoficială este de aproximativ 800 de persoane).
Finaliștii concursului Wacken Metal Battle România 2017 au urcat pe scenă, dar au și cântat din mijlocul mulțimii, într-o atmosferă unică redată de zidurile vechi ale Cetății Brașovului.
Seara a început cu Divided By Perception din Cluj – Napoca, pentru prima dată în Brașov. A continuat cu Saddayah din Ploiești, tot pentru prima dată în fața brașovenilor, urmați de Guerrillas (din Cluj – Napoca) – ocupanții locului II la Wacken Metal Battle România 2017.
E-an-na, câștigătorii concursului pe anul acesta au încheiat seara printr-un show unic „mult mai reușit decât la Finala Wacken de la Sibiu” când au avut și emoții foarte mari, a declarat Ovidiu, chitaristul formației.
Trupa de folk metal din Sibiu, E-an-na, va reprezenta România în august la Wacken în Germania, când va concerta în fața unui public de peste 10.000 de persoane din toată lumea.
„Ne bucurăm că ați venit într-un număr atât de mare. Fiindcă nu vrem să se piardă această muzică veche, a folclorului nostru. Pentru noi contează enorm că ne ascultați. Nu ne așteptam să prindă atât de bine muzica noastră. Sunt muzici pe care ne chinuim să le găsim, aproape pierdute, și e minunat că acest concert s-a difuzat în direct pe internet”, a declarat la finalul concertului Andrei, solistul trupei.
E-an-na au început să concerteze în această formulă din martie anul trecut, de atunci având peste 60 de concerte în toată țara, devenind una dintre cele mai active trupe ale scenei rock underground în România.
Le dorim mult succes la Finala internațională de la Wacken, pe 1 și 2 august.
Acest concert a fost posibil grație echipei de la Media Communication și Laurențiu Străuț, organizatorii competiției Wacken Metal Battle România.
Mulțumim Rock FM pentru toată susținerea!
Sperăm ca la anul să dublăm recordul de audiență!
Vă mulțumim mult că ați venit în număr atât de mare, să descoperiți și o altfel de Promenadă!
Chapeau!
P.S. Concertul a fost transmis live prin EnjoyTV.ro, iar filmarea integrală va fi disponibilă în curând pe canalul de YouTube Enjoy TV România, unde vă invităm să dați „Subscribe”.
Fotografii de Mihai Benea/ UCIMR.















































