15 noiembrie 1987, ziua care nu se uită!
15 noiembrie 2022, încă o zi care va rămâne în istorie!
Cam așa a arătat o lansare de carte matinală la Brașov 😉
Astăzi, 15 noiembrie 2022, am sărbătorit 35 de ani de la revolta din 1987 de la Brașov, cu proiecția filmului documentar Braşov 1987. Doi ani prea devreme. (regia Liviu Tofan) produs de Muzeul Județean de Istorie Brașov și TVR, și lansarea romanului grafic 15 NOIEMBRIE 1987, realizat de artista brașoveană Alexandra Gold și editat de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
Peste 300 de elevi ai liceelor brașovene și studenți de la Facultatea de Sociologie şi Comunicare și Facultatea de Litere au aflat despre cele întâmplate în Noiembrie 1987. Ne bucurăm de numărul mare de tineri prezenți la eveniment, pentru că, cea mai bună construcție a viitorului se face doar cunoscând și trecutul, și în esență cine suntem noi cu adevărat!
În plus, studenții de la Universitatea Transilvania Brașov au primit provocarea unui concurs de filme scurte care să reprezinte memoria evenimentelor din 1987.
I-am avut alături și pe membrii Asociației 15 Noiembrie 1987, cei care au făcut revolta.
După vizionarea filmului, autoarea romanului grafic, Alexandra Gold le-a vorbit tinerilor despre roman și ceea ce a însemnat scrierea și ilustrarea acestuia. Toți cei prezenți au avut ocazia să primească și autograful autoarei.
Mulțumim gazdelor noastre Coresi Shopping Resort și Cinema One Laserplex Brasov!
Eveniment realizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov cu sprijinul partenerilor:
Consiliul Județean Brașov, Asociația ,,15 noiembrie 1987” Brașov, Cinema One Laserplex Brasov, Coresi Shopping Resort, Universitatea Transilvania Brasov, Facultatea de Sociologie şi Comunicare și Facultatea de Litere Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Asociația Forums.
Proiect editorial finanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN