Apel pentru artiștii de benzi desenate!
https://www.canforbalkans.eu/call/
Îți place istoria? Îți plac provocările? Apreciezi abordările neconvenționale ale istoriei?
Bine! Atunci, trebuie să faci o bandă desenată cu subiect istoric pentru proiectul ,,Can for Balkans – Comics Alliance Networking for Balkans”!
Îți dorim inspirație în alegerea subiectului, spor la muncă în documentare, la scris și desenat! Suntem siguri că poți !
Noi vom avea grijă să expunem benzile desenate selectate cel puțin în România, Serbia, Albania, Republica Macedonia și Belgia! Cele mai bune vor apărea în catalogul proiectului, iar cele mai bune dintre cele mai bune vor fi premiate!
Tema
BALCANII ÎN ISTORIE
,,CAN for Balkans” este intersecția dintre ISTORIE, ARTĂ și PROPAGANDĂ! Dar datorită apelului către artiștii din toată lumea, ,,CAN for BALKANS” va crea moștenirea în bandă desenată a întâlnirii între ISTORIE și ARTĂ, fără PROPAGANDĂ!
Portofoliul de lucrări va reprezenta un ,,dialog” intercultural despre istoria Balcanilor și va sta la baza organizării expoziției și a realizării catalogului.
Subiectele benzilor desenate noi, originale, cu tematică istorică, trebuie să fie despre ce unește lumea balcanică și nu despre ce dezbină, despre exemplele pozitive ale istoriei comune, despre unitate în diversitate, să fie adevărate mesaje artistice de reconciliere, de consolidare a păcii și a încrederii, de toleranță și respect.
De aceea, dragi artiști, vă invităm să contraziceți mai ales clișeele negative și stereotipurile culturale și sociale despre și din lumea balcanică!
Expoziția va fi inaugurată la Brașov, pe 14 octombrie 2022, în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022 și va fi itinerată în Serbia, Republica Macedonia, Albania și Belgia.
Selecție și condiții
Un juriu format din 5 experți în benzi desenate, desemnați de cele 5 organizații culturale care participă la proiectul ,,Can for Balkans – Comics Alliance Networking for Balkans”, va selecta lucrările prezentate în expoziția itinerantă, publicate pe platforma online și catalogul proiectului. Numărul lucrărilor selectate din totalul lucrărilor primite în perioada apelului nu este limitat!
În schimb, același juriu va declara câștigătoare 9 lucrări de benzi desenate (4 premii și 5 mențiuni). Artiștii desemnați câștigători vor primi premii în bani și vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și prezenta lucrările la festivaluri și evenimente propuse de partenerii proiectului în octombrie 2022 – martie 2023.
Până pe 17 iulie 2022, proiectul ,,CAN for Balkans” strânge candidaturi de la artiști din toată lumea!
Producător: Muzeul Județean de Istorie Brașov
Parteneri principali: Muzeul Național al Albaniei, Comics Art Museum Bruxelles; Strip Centar na Makedonija, Leskovac comic school ,,Nikola Mitrovic Kokan”
Parteneri: Asociația Forums; Coresi Shopping Resort; Revista Historia; Agenția Națională de Presă ,,AGERPRES”.
Proiect finanțat prin programul ,,Europa Creativă” de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) din Bruxelles, în cadrul apelului Consolidarea cooperării culturale și a competitivității industriilor culturale și creative în Balcanii de Vest (EACEA 39/2019).