Frăția Benzilor Desenate din Balcani !
Weekend-ul 23-27 iunie a fost dedicat benzilor desenate! O delegație a Muzeului Județean de Istorie Brașov a fost prezentă la Leskovac, la a 24-a ediție a festivalului Balkanska smotra mladih strip autora, cel mai vechi festival de benzi desenate din Serbia!
În cadrul festivității de deschidere a fost semnat protocolul de colaborare pe termen lung dintre Muzeul Județean de Istorie Brașov și Balkanska smotra mladih strip autora!
,,Martorul” momentului oficial a fost atașatul cultural al Ambasadei Belgiei în Serbia, dl. Bertrand Fonteyn.
După aceea, managerul Muzeului Județean de Istorie Brașov, Nicolae Pepene, a devenit, în mod oficial, prietenul benzilor desenate din Balcani !
Este un titlu acordat anual de un juriu al acestui festival!
Pentru ediția aniversară de anul acesta titlul a fost acordat ambasadorului Belgiei în Serbia, dl. Koen Adam, și domnului Nicolae Pepene.
Mulțumim organizatorilor pentru colaborare și îă felicităm pentru ceea ce au construit în Leskovac în domeniul benzilor desenate!
Festivalul de benzi desenate de la Leskovac a fost ocazia perfectă de a continua discuțiile cu privire la proiectul CAN for Balkans și etapele următoare, atât cu partenerii actuali, dar și cu posibili viitori parteneri.
















