Legendele istorice
Până pe data de 28 iulie 2025 așteptăm lucrarea ta de bandă desenată inspirată dintr-o Legendă istorică!
Cum îți alegi subiectul ?
După succesul temei „Legende și povestiri istorice” din 2024, repetăm tema și anul acesta! Poți să transformi orice legendă sau poveste istorică într-o bandă desenată – de la eroi din războaie, regi și regine, până la legende mitologice sau mistere din trecut.
Ca si anul trecut subiectul este la alegerea ta! Sursele de inspirație sunt nelimitate!
Dacă ai între 12 și 17 ani, faci bandă desenată și ești interesat de istorie, desenează cel puțin o planșă de benzi desenate având tema Legende și povestiri istorice și apoi trimite fotografia planșei, alături de numele tău întreg, vârsta și un număr de telefon mobil, la adresa salonbdbrasov@gmail.com, până cel mai târziu pe 28 iulie 2025.
Un juriu format din artiști de bandă desenată va juriza lucrările primite. Dacă te anunțăm că ești selectat/ă, trimiți, tu sau un adult apropiat ție, planșa scanată la o rezoluție de minim 300 dpi și o vei regăsi în expoziția din cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2025.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate:
Premiul I în valoare de 500 lei.
Premiul II în valoare de 400 lei.
Premiul III în valoare de 300 lei.
3 mențiuni în valoare de 100 lei fiecare.
Așteptăm aplicația ta!
Concursul este organizat în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2025.
Producător: Muzeul Județean de Istorie Brașov
Parteneri: Asociația Forums, Coresi Shopping Resort, HISTORIA
Parteneri media naționali: AGERPRES, revistacomics.ro, zilesinopti.ro
Proiect susținut de Consiliul Județean Brașov.


