Expoziția outdoor de benzi desenate istorice ,,Eroii care au făcut Istorie” – Deva
La invitația Primăriei Municipiului Deva și a Colegiului Național ,,Decebal” Deva, Asociația Forums și Muzeul Județean de Istorie Brașov va prezenta în municipiul nostru expoziția outdoor de benzi desenate istorice ,,Eroii care au făcut Istorie”.
Astfel, benzile desenate ale concursului național dedicat artiștilor, organizat în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, ediția 2020, vor fi expuse în Piaţa Unirii din Deva, între 8 și 24 februarie 2021.
Expoziţia de benzi desenate istorice ,,Eroii care au făcut Istorie” face parte din seria evenimentelor prilejuite de împlinirea, în acest an, a celor 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Decebalˮ din Deva.
,,Decebal” de Cristian Păcurariu este una dintre cele cinci lucrări câștigătoare ale concursului Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, singurul festival BD cu tematică istorică din România. Expoziția conține 27 de benzi desenate originale, care cuprind, în total, 111 planșe realizate de către 26 de autori.
Expoziția ,,Eroii care au făcut Istorie” a fost prezentată până acum doar în Piața Sfatului din Brașov, în timpul sărbătorilor de iarnă, și la Sibiu, pe Esplanada Sălii Thalia, la începutul anului. După Deva, expoziția îşi va continua itinerarul la Bistrița, Cluj-Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, București, Craiova, Râșnov, Brăila și Constanța.
Nicolae Pepene, directorul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov și curatorul expoziției ,,Eroii care au făcut Istorie”:
,,Cronologia” expoziției EROII CARE AU FĂCUT ISTORIE începe chiar în preistorie, cu o bandă desenată (autor Viorel Moraru) inspirată din desenele peșterilor, o lucrare despre o poveste prea veche ca să aibă un nume.
O lucrare ,,modelată” în afara concursului scoate la lumină primul nume din expoziție: ,,Gânditorul de la Hamangia” (autor Octav Ungureanu).
,,Orfeu” și ,,Ghilgameș” (autori Emiliyan Valev și Stanimir Valev, Bulgaria) deschid ,,galeria” BD a eroilor antichității, dominată de regii și războinicii de la nord de Dunăre (,,Regele Dromichete”, autor maestrul Șerban Andreescu; ,,Un mic ostaș”, autor Daniel-Eduart Buruiană; ,,Decebal”, autor Cristian Păcurariu). Între ei apare un ,,alt fel de erou”, Diogene, și un autor (Octavian Marinescu) cu ,,o poveste despre ultimul om din lume care s-ar descrie ca fiind un erou”.
În negura timpului, basmele și legendele sunt mai ales ale învingătorilor. Istoricul și desenatorul Gabriel Rusu ,,corectează” această nedreptate cu o lucrare despre ,,Gelu, Dux Blachorum” (text Adrian Barbu). Apoi, Evul Mediu eroic pentru autorii români de BD este mai ales românesc și în expoziția de la Brașov puteți să îi vedeți pe Vlad Țepeș în celebrul ,,Atac de noapte” (autor Mihai-Valentin Pîrlitu), pe Ștefan cel Mare în bătălia de la Podul Înalt (autor Adrian Cocoș) și pe Mihai Viteazul în bătălia de la Călugăreni (autor Mihai Alexandru Bălăiță).
Trecerea în ,,Lumea Nouă” este făcută în mod normal cu ,,Debarcarea lui Columb” (autor Doru Aparaschivei).
Epoca modernă este abordată cu subiecte alese doar din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. Dar alegerile sunt surprinzătoare și de succes: stiloul inventat de Petrache Poenaru (autor Victor Ivan), Harriet Tubman (autor Alexandra Gold), Peneș Curcanul (autor Valentin Ionescu), Pancho Villa (autor Ionuț Popescu), Traian Vuia (autor Georgiana Șleam).
Primul Război Mondial în bandă desenată la această ediție este prezentat în două lucrări (Daniel Danil, Mădălina Ionela Dumitrescu) și înseamnă aceeași eroină: Ecaterina Teodoroiu. Ce omagiu mai frumos putea să primească ,,Eroina de la Jiu” din partea BD-iștilor?
Anghel Șerban, autorul afișului ediției ,,Europa 100”, premiat ca ,,Afișul anului 2019 în Brașov”, la ediția de anul acesta a pus Turcia postbelică pe ,,harta” BD a Europei prin lucrarea ,,Asa Jennings şi evacuarea din Smyrna”.
Eroii din Al Doilea Război Mondial sunt reprezentați în expoziție prin povestea unui locotenent român pe Frontul de Est (autor Dan Smarandache) și prin lupta a doi piloţi de vânătoare pe cerul României în vara anului 1944 (autor Gabriel Zăbavă).
,,Fără comunism” a fost proiectul cu care am început anul 2020 în Brașov. Așa l-am și terminat prin Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov, cu lucrările ,,Mesagerul” (autor Maria Bălan), ,,Bărbatul necunoscut din Piața Tianmen” (autor Vlad Forsea) și ,,Eroii din ˈ89” (autor Alexandru Ciubotariu). În schimb, expoziția din Piața Sfatului se încheie cu o bandă desenată (autor Tudor Boicu) despre copilul care nu se încrede în… ,,teoriile marilor istorici”.
Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov este produs de Asociația Forums alături de Muzeul Județean de Istorie Brașov și a avut parteneri principali, pentru ediția 2020, Coresi Shopping Resort, revista HISTORIA, PostModernism Museum și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.